BMW începe construcția celei mai moderne uzine a grupului, o uzină situată la doar câțiva kilometri de granița Ungariei cu România. Uzina ar putea avea furnizori români, dar și să aducă pe teritoriul României unii dintre furnizorii tradiționali ai grupului.
Constructorul german BMW intră într-o nouă etapă cu uzina de automobile amplasată la doar 30 de kilometri de granița cu România, în care investește 1 miliard de euro. Primele clădiri vor începe să fie ridicate la începutul anului 2022, iar românii care locuiesc în apropierea graniței s-ar putea angaja în curând.